Nu acum, dragă! Unul dintre parteneri vrea, celălalt nu. Cum gestionăm diferența de libidou

Nu acum, dragă! Unul dintre parteneri vrea, celălalt nu. Cum gestionăm diferența de libidou

In multe cupluri, sexul joacă un rol important în intimitatea generală….dragă. Asta nu înseamnă însă că fiecare persoană își dorește sex în același ritm ca și partenerul său, potrivit Yahoo Life.
Cuplu. FOTO Shutterstock
Cuplu. FOTO Shutterstock

Terapeutul sexual Chris Donaghue, autorul cărții „Rebel Love, spune pentru Yahoo Life că dorința nepotrivită poate fi o problemă pentru „cupluri de toate orientările sexuale” și că nu este deloc neobișnuit să vrei mai mult sau mai puțin sex decât partenerul tău, diferențele de libido fiind normale și de așteptat.

Psihologul sexual Laurie Mintz,  autoarea cărții cărții „Becoming Cliterate: Why Orgasm Equality Matters – and How to Get It”, spune, pentru Yahoo Life, că, deși cercetările arată în mod constant că femeile au un libido mai scăzut decât bărbații, cultura din jurul sexului joacă un rol mai important decât biologia.

Potrivit acesteia, femeile ar putea „să aibă un sex mai prost decât bărbații”, precum și mai mult „stres cronic” decât bărbații, parțial din cauza faptului că „fac mai multe treburi casnice și de creștere a copiilor” decât aceștia.

Aceeași autoare spune că poate dacă femeile ar avea parte de „sex mai bun” în general, ar fi mai înclinate să dorească mai mult.

Atunci când vine vorba de dorința de sex, nu există corect sau greșit, dar este important să se facă diferența între persoanele care au apetit sexual scăzut și persoanele care se identifică ca fiind asexuale (aproximativ 1% din populație).

O persoană asexuală nu simte atracție sexuală – nu este atrasă de oameni din punct de vedere sexual și nu dorește să acționeze în urma atracției față de alții într-un mod sexual„, explică site-ul web al Rețelei de educație și vizibilitate asexuală.

Când ai nevoie de ajutor

Există momente în care un apetit sexual scăzut poate fi un semn că se întâmplă altceva.

„Dacă observați că apetitul sexual pare să fi scăzut, vă recomand să mergeți la un medic pentru a întreba despre testarea nivelului de hormoni„, spune Dr. Laura Purdy, medic de familie, pentru Yahoo Life.

Medicul amintește că testosteronul, împreună cu alți hormoni naturali, cum ar fi estrogenul, guvernează dorința sexuală și libidoul.

Psihologul sexual Laurie Mintz enumeră printre problemele medicale și psihologice care pot avea un impact asupra libidoului stresul, epuizarea, anxietatea și depresia, precum și medicamentele pentru depresie sau probleme medicale precum bolile tiroidiene sau durerile cronice.

Poți fi rezolvate diferența de libido?

Deși rareori vor cădea de acord cu privire la frecvența exactă a sexului, cuplurile pot gestiona diferențele prin comunicare.

O soluție sugerată de terapeuți este și stabilirea unor „întâlniri sexuale programate„, care pot atenua „tensiunea constantă” din jurul sexului.

Astfel, partenerul cu libidoul mai ridicat știe că va face sex, iar partenerul cu libidoul mai scăzut se poate pregăti pentru acesta.

„Deseori le cer cuplurilor să își amintească ieșirile la întâlniri – îmbrăcatul, flirtul și noaptea care se încheie cu sex – explicând că acest lucru nu este spontan, ci bine orchestrat”, explică psihologul sexual Laurie Mintz.

Dorința receptivă

Specialista spune că în special femeile aflate în relații de lungă durată încetează să se mai simtă excitate spontan.

„Cu toate acestea, există un alt tip de dorință – dorința receptivă – care este la fel de legitimă și care apare atunci când cineva nu se simte excitat, dar este deschis la ideea de sex din alte motive, [cum ar fi] faptul că știe că va fi bine odată ce va începe sau [că] se va simți mai aproape de partenerul său”, explică Laurie Mintz.

Potrivit ei, cu acest tip de dorință, „cineva nu așteaptă să fie excitat pentru a face sex, ci face sex pentru a fi excitat”, spune ea.

Pentru persoanele singure care sunt în căutarea unei relații sexuale satisfăcătoare, este, de asemenea, în regulă să caute persoane ale căror dorințe sexuale sunt în concordanță cu ale lor.

Cuvinte cheie