Petrece mai mult pe terasă iarna aceasta – Iată cum o poți amenaja

Pe timpul verii terasa poate reprezenta spațiul preferat al casei. Aici pot avea loc momente cu adevărat speciale într-un cadru ambiental, plăcut și relaxant. Diminețile în care îți savurezi cafeaua în lumina și căldura soarelui, serile de vin, cu prietenii sau pur și simplu momentele în care ai nevoie de o gură de aer proaspăt, toate acestea poartă o semnificație aparte și datorită locului în care se desfășoară. Însă, de ce să nu aduni astfel de amintiri și pe timpul iernii? Doar cu câteva completări și îmbunătățiri, îți poți amenaja în mod ideal spațiu tău exterior de recreere.

 

Iată ce trebuie să iei în considerare dacă îți dorești să îi atribui o funcționalitate terasei și pe timp de iarnă și să te bucuri de multe momente petrecute aici

 

    1. Alege mobilierul potrivit

 

În momentul în care în care îți cumperi mobilierul pentru terasă, trebuie să te gândești ca acesta să fie realizat din materiale rezistente, care nu se vor uza în timp atât din cauza razelor UV, cât și a umidității din timpul anotimpurilor reci. Materialele plastice precum polipropilena sunt o alegere bună, iar în privința pernelor și a tapițeriei, poți opta pentru țesături acrilice, rezistente la pete și mucegai.

 

    2. Încălzește terasa

 

Pentru a te bucura din plin de terasă pe timpul iernii, fără a fi incomodat de temperaturile scăzute, e nevoie să găsești o soluție pentru a o încălzi. Poți opta pentru instalarea unor sobe sau a lămpilor cu infraroșu. Totodată, poți lua în considerare un șemineu portabil, cu care însă trebuie să ai mare grijă.

 

    3. Folosește-te de Lumini 

 

Pentru ca terasa ta să devină un spațiu confortabil și relaxant, nu trebuie să uiți de iluminare. Optează pentru lumânări, felinare sau poți alege proiectoare cu led exterioare din oferta Ledel. Acestea pot fi de mare ajutor dacă vrei să-ți pui amprenta într-un mod creativ asupra designului general. Așadar, folosește-te de lumini calde, decorative, care vor crea o atmosferă liniștitoare de care cu siguranță vei avea nevoie la finalul unor zile agitate.

 

    4. Utilizează pături călduroase

 

Un spațiu exterior, pe timp de iarnă, devine cu mult mai confortabil cu ajutorul păturilor moi, pufoase și plăcute la atingere cu care te poți înveli. Pe de altă parte, poți alege să izolezi partea inferioară a scaunului cu blănuri sintetice, fapt care va contribui și la crearea unui decor inedit. Mai lipsește o ceașcă de ceai, compania potrivită și deja e tot ce ai nevoie pentru momentul tău de relaxare.

 

    5. Decorează-ți terasa

 

Chiar și iarna îți poți decora terasa cu ornamente atractive. Poți crea unele naturale cu dovleci, varză ornamentală, ramuri uscate sau conuri de pin. Amenajează totul lăsându-te ghidată de inspirația acestor zile răcoroase și de preferințele tale când vine vorba de clipele de relaxare.

 

Pe lângă asta, te poți gândi deja la ornamentele pentru Crăciun. Pentru că a mai rămas destul de puțin timp până atunci, poți vedea aici câteva idei de decorațiuni pe care le poți face de unul singur, acasă.

 

În concluzie îți poți petrece timpul pe terasă pe tot parcursul anului, inclusiv iarna. Trebuie doar să-ți asiguri confortul prin căldură, iluminare și mobilierul potrivit iar apoi poți profita în cel mai plăcut mod de momentele tale libere. O cafea băută pe terasă sau o carte citită în acest spațiu, cu siguranță vor avea un farmec aparte. Așa că, nu mai sta pe gânduri! E timpul să-ți reamenajezi terasa pentru zile și mai friguroase.

 

Sursa foto: Pexels.com.