,,Spiritul de discernământ e mai rar pe lume chiar decât diamantele şi perlele.” (La Bruyere)
Discernământul, acest subiect controversat, reprezintă aptitudinea unei persoane, puterea acesteia de a înţelege semnificaţia faptelor sale, precum şi urmările acestora.
Discernământul reprezintă “facultatea esenţială a spiritului cu rădăcini adânci în intelect şi conştiinţă, care permite fiinţei umane să se orienteze în complexul vieţii sociale pe răspundere proprie, în cadrul unei autonomii biopsihice, condiţionate de legile naturii şi de comandamentele moralei şi ordinii juridice pozitive, care garantează şi ocrotesc interesele şi aspiraţiile personale legitime.” (Tenchea, 1987).
Literatura de specialitate evidenţiază trei nivele ale discernământului. Pe primul nivel se situează cel elementar, instinctiv, reactiv sau de veghe, pe cel de-al doilea nivel se află discernământul reflectat, logic sau de reflectare a realităţii şi pe al treilea nivel este cel anticipativ, axiologic cel de opţiune, de distingere a binelui de rău.
Din cele trei nivele rezultă criteriile de abordare, care vor fi de natură psihologică, logică, medicală, juridică şi axiologică. Criteriul juridic surprinde capacitatea de a alege, dar şi de a fi responsabil.
Responsabilitatea reprezintă capacitatea de opţiune a actelor, ,,fiind liber cel ce are puterea de a reflecta asupra propriilor acte, cel care rezistă instinctelor, prevede consecinţele actelor proprii şi aspiră la un nivel moral superior.”- Aristotel.
În primul rând este necesar să fim conștienți și responsabili că fiecare gând, vorbă, sentiment sau faptă ne scrie realitatea viitoare. În sensul că odată emis ceva, merge în univers, se încarcă cu energie de aceeași vibrație și revine la creator.
Vorba părintelui Ieronim de la schitul Bucium (fostul meu duhovnic – decedat în 2001): „Uite Niculina vin la mine şi îmi dau acatiste să mă rog ca să li se rezolve o anumită problemă, dar ei nu fac nimic; eu îi pot ajuta doar 10 la sută dar dacă ei nu fac inversul la ce au făcut nu se întâmplă mare lucru”.
Din păcate foarte mulți din necunoaștere așteaptă să le dezlege altcineva ce au făcut ei. Chiar dacă de multe ori vrem să responsabilizăm pe altcineva să dezlege pentru noi (preoți, duhovnici, maeștri), nu vor avea succes, deoarece creația se întoarce la creator, așa cum noi ne întoarcem în sânul Tatălui Ceresc.
Una este să lucrăm cu noi și să mai cerem ajutorul cuiva (duhovnici, vindecători, prieteni, parteneri, maeștri) și una este să lăsăm la voia întâmplării aceste lucruri.
Astfel emitem diverse prostii (emisii necorespunzătoare) și apoi spunem, cum vrea Dumnezeu să se întâmple una ca asta? Ce nu înțelegem de multe ori este că Dumnezeu este Iubire, Bucurie, Pace și nu el ne dă acea experiență ci noi am creat-o cândva atunci când nu am avut discernământul necesar să emitem responsabil pentru a ne crea o realitate fericită. Adică Dumnezeu îngăduie, deoarece avem liber arbitru, asta e legea pe care ne-a lăsat-o, o lege peste care nici el nu trece. Prin libertatea noastră de a alege am creat ceva și acel ceva se întoarce la creator.