Topul celor mai frecvente intervenții chirurgicale

Topul celor mai frecvente intervenții chirurgicale

Topul celor mai frecvente intervenții chirurgicale

Nimeni nu își dorește să ajungă pe masa chirurgului. Din păcate, însă, acest lucru nu poate fi întotdeauna evitat. În acest articol poți afla care sunt câteva dintre cele mai frecvente intervenții chirurgicale efectuate în spitalele din întreaga lume.

1. Apendicectomia

Apendicectomia este intervenția chirurgicală prin care se realizează extirparea apendicelui. Apendicele este un segment înfundat și scurt de intestin, poziționat în zona în care intestinul subțire se unește cu intestinul gros. În unele situații, apendicele se poate inflama, afecțiune denumită apendicita. Infecția locală impune necesitatea extirpării chirurgicale a acestuia. 

2. Biopsia de sân

Biopsia este o intervenție chirurgicală prin care se recoltează un segment de țesut care va fi ulterior examinat la microscop. Procedura poate fi folosită și pentru analizarea microscopică a țesutului mamar anormal.

Biopsia se poate efectua cu ajutorul unui ac lung și gros, prin lumenul căruia va fi aspirată o cantitate redusă de celule, sau printr-o intervenție chirurgicală locală, care permite excizia unui fragment dintr-o formațiune suspectă.

3. Operația de cataractă

Cataracta este o afecțiune care determină opacifierea cristalinului – o structură a ochiului. Ca urmare a cataractei, pacientul ajunge să își piardă vederea la ochiul afectat. Operația de cataractă presupune extirparea cristalinului și înlocuirea acestuia cu un implant de cristalin artificial. 

4. Cezariana

Cezariana este intervenția chirurgicală prin care poate fi adus pe lume un bebeluș. Cezariana presupune secționarea peretelui abdominal și a peretelui uterin, fiind considerată o operație majoră. Operația de cezariană este realizată atunci când medicul consideră că este mai sigur ca nașterea să se producă astfel, decât pe cale vaginală. 

5. Colecistectomia 

Colecistectomia este intervenția chirurgicală prin care se extirpă vezica biliară. Cel mai adesea, colecistectomia este recomandată atunci când există calculi vezicali, atunci când se produce o inflamație a vezicii biliare sau dacă se observă o modificare tumorală la nivelul colecistului. 

6. Debridarea rănilor 

Debridarea rănilor, a arsurilor și a infecțiilor cutanate este una dintre cele mai frecvente manevre chirurgicale realizate. Scopul este îndepărtarea țesuturilor moarte, deteriorate sau infectate, astfel încât vindecarea țesuturilor viabile să se poată realiza mai ușor, mai rapid și  mai eficient.

7. Hemoroidectomia 

Hemoroidectomia este o intervenție de mică chirurgie prin care se elimină hemoroizii. Hemoroizii sunt vene dilatate, localizate în zona anusului sau în porțiunea inferioară a rectului. 

În mod obișnuit, hemoroizii sunt eliminați prin ligaturarea lor cu ajutorul unei benzi elastice, care blochează fluxul de sânge la nivelul acestora. În situații rare, poate fi necesară o intervenție mai complexă și mai invazivă. 

8. Intervenția pentru hernie inghinală

Hernia este reprezentată de protruzia unui segment intestinal printr-o zonă slăbită a peretelui abdominal. Hernia poate fi dureroasă, dar cel mai mare pericol pe care îl prezintă este blocarea fluxului de sânge la nivelul segmentului de intestin implicat, care se soldează cu necroza acestuia și eliberarea de toxine și de bacterii intestinale în cavitatea peritoneală. 

Intervenția chirurgicală amplasează intestinul la locul său și consolidează peretele abdominal pentru a preveni reapariția problemei. 

9. Intervenția chirurgicală pentru remedierea herniei de disc

Herniile de disc care necesită cel mai adesea intervenție chirurgicală sunt cele localizate la nivel lombar. De obicei, chirurgia este considerată ultima soluție pentru remedierea acestei probleme. Se apelează la intervenția chirurgicală doar atunci când corecția posturală, fizioterapia și kinetoterapia eșuează în a oferi o soluție pentru ameliorarea disconfortului. 

10. Extirparea amigdalelor și a vegetațiilor adenoide (polipilor)

Intervenția chirurgicală pentru extirparea amigdalelor și a vegetațiilor adenoide este frecvent efectuată, în special la copii. Aceste structuri limfoide au un rol important în apărarea locală a organismului împotriva infecțiilor. Totuși, în unele situații, creșterea lor în volum poate determina probleme suplimentare de sănătate, de pildă, otite frecvente. 

Intervențiile chirurgicale, mai ales cele de mică chirurgie, sunt efectuare frecvent în practica medicală. Mulțumită lor și progreselor făcute de medicină, în general, speranța de viață a crescut semnificativ. 

Cuvinte cheie