Prajitura „Porumbita cu visine” este un desert foarte simplu, rapid si usor de preparat. Are un blat pufos si o crema dulce-acrisoara, iar gustul este deosebit. Cu siguranta aceasta reteta va deveni preferata familiei.
Ce ingrediente folosim pentru reteta de prajitura Porumbita cu visine?

- Ingrediente necesare pentru blat:
- -5 oua
- -5 linguri de zahar
- -5 linguri de faina
- -coaja rasa de lamaie
- -esenta de vanilie
- Pentru crema:
- -250 gr smantana pentru frisca
- –250 gr de visine fara samburi (eu am avut visine congelate)
- -150 gr de zahar
- Pentru decor:
- -250 gr de smantana pentru frisca
- -1 lingura de zahar
- -1 plic zahar vanilat
- -visine pentru decor
Cum se face reteta de prajitura Porumbita cu visine?
Albusurile se separa de galbenusuri.
Intr-un bol se mixeaza albusurile cu putina sare pana se fac spuma.
Se adauga apoi zaharul, mixand in continuare pana se topeste zaharul.
Se adauga apoi galbenusurile unul cate unul, vanilia, coaja de lamaie, iar la final faina amestecand cu o paleta.
Intr-o tava cu dimensiunea de 28 x 37 cm tapetata cu hartie de copt se pune compozitia de blat, se niveleaza si se coace la 180 de grade Celsius pentru 10-12 minute.
Dupa ce s-a copt, se scoate din cuptor, se pune pe hartie de copt si se ruleaza apoi se lasa la racit.
Pregatim crema de visine pentru prajitura Porumbita
Visinele se pun la fiert cu zaharul si se fierb pana se ingroasa, apoi se lasa la racit.
Smantana pentru frisca se mixeaza si se amesteca cu crema de visine racita.
Compozitia obtinuta se pune pe foaia de rulada si se ruleaza strans.
Se da la frigider pentru cateva ore, apoi prajitura se taie felii.
Feliile de rulada taiata se decoreaza cu frisca (smantana batatuta cu 1 lingura de zahar si vanilie) si visine.
Spor la gatit si pofta buna!