Ziua Internațională Yoga – 21 iunie 2019

Ziua internaţională Yoga, având ca obiectiv creşterea interesului la nivel global faţă de această practică străveche cu numeroase beneficii, se sărbătoreşte, în fiecare an, la 21 iunie. Data de 21 iunie coincide cu data solstiţiului de vară.

Adunarea Generală a ONU a adoptat la 11 decembrie 2014, rezoluţia 69/131, prin care ziua de 21 iunie a fost declarată Ziua internaţională Yoga. Propunerea a fost înaintată de premierul indian Narendra Modi, la 27 septembrie 2014, în cadrul unui discurs susţinut în faţa membrilor Adunării Generale a ONU. Cei 193 de membri din Adunarea Generală a ONU au aprobat în mod unanim această cerere.

Premierul indian a subliniat, cu acest prilej, că ”yoga este un dar nepreţuit al străvechilor tradiţii ale Indiei. Reprezintă unitatea dintre minte şi trup, gândire şi acţiune, cumpătare şi abundenţă, armonia dintre om şi natură, o abordare holistică a sănătăţii şi a bunăstării. Nu este vorba despre exerciţiu ci despre descoperirea sentimentului de unitate cu sinele, lumea şi natura”, se precizează pe www.idayofyoga.org.

„O minte sanatoasa intr-un corp sanatos” – www.sabirehipnoza.ro

Cuvinte cheie