Acupunctura dezvaluie secretele medicinei tradiționale chineze

Acupunctura dezvaluie secretele medicinei tradiționale chineze

Acupunctura. Frica de ace nu ar trebui să te îndepărteze de acupunctură, fiindcă acele folosite sunt atât de fine încât abia se simt. Îți dezvăluim cum acționează această terapie alternativă și când să recurgi la ea, dacă ajungi la concluzia că este ceva ce ar putea să te ajute pentru a avea o stare de sănătate mai bună.

Acupunctura este o formă de terapie alternativă dezvoltată ca ramură a medicinei tradiționale chineze. Majoritatea chinezilor recurg la tratamente prin acupunctură în special pentru prevenția unor afecțiuni, dar și pentru tratarea acestora. Însă de la apariția ei cu mii de ani în urmă, acupunctura s-a extins treptat în țări din întreaga lume.

Energia – „Qi” sau „ki” – este element de bază în medicina tradițională chineză, considerată esența vieții și sănătății. Bolile, spun terapeuții, sunt de fapt dezechilibre ale acestei energii, iar rolul terapiilor, printre care și acupunctura, este de a le readuce la echilibrul natural.

Pe suprafața corpului există 361 de puncte energetice, de-a lungul a 12 meridiane, prin atingerea cărora Qi-ul poate fi influențat. Practic, fiecare dintre aceste 12 meridiane corespunde unui organ sau sistem de organe. Terapeutul va introduce câteva ace foarte fine în punctele corespunzătoare zonei corpului care necesită vindecare și, în acest mod, energia va fi eliberată sau concentrată.

Ce înseamnă un tratament prin acupunctură?

Analiza pacientului
Primul pas al tratamentului este diagnosticarea, realizată de un specialist în medicina tradițională chineză. La prima ședință de acupunctură, se analizează semnele exterioare și simptomele: dureri sau disconfort, umflături, pete sau roșeață, vânătăi, capilare sparte. O altă analiză specifică acupuncturii este privirea în detaliu a limbii pacientului, pentru modificări de culoare, de textură și de simț al gustului.
Terapeutul va atinge și punctele energetice de pe corp, pentru a-și da seama dacă unele sunt dureroase sau încărcate de energie negativă. E bine să îi spui acestuia despre orice simptom pe care îl resimți, chiar dacă pentru tine poate părea neimportant, cum ar fi cele legate de calitatea somnului și pofta de mâncare.
Planul dezechilibrelor
După analiza amănunțită inițială, se va realiza un plan al dezechilibrelor energetice. Astfel, terapeutul va ști în ce puncte să introducă acele. Cum menționam și mai sus, aceste ace sunt foarte fine și se introduc în piele doar puțin, 2-3 milimetri. Nu le vei simți deloc, decât dacă zona respectivă este foarte inflamată sau contractată. Acele sunt fabricate din aur, argint, cupru sau oțel inoxidabil.

Cât durează ședința de acupunctură?

O ședință de acupunctură durează în general o oră, și include pe lângă aplicarea acelor, și o discuție cu terapeutul, pentru echilibrarea energiilor și la nivel psihic. Calmul și relaxarea sunt și ele esențiale pe parcursul tratamentului. Durata concretă depinde de gravitatea afecțiunii și de starea pe care o depistează specialistul.
Când poți observa rezultate după o ședință de acupunctură?
Rezultatele se observă după câteva zile și depind de la o persoană la alta. Până în prezent nu s-au menționat rezultate notabile ale acupuncturii în cazul afecțiunilor grave, însă această terapie pare că reușește să țină sub control unele boli cronice, poate calma inflamația, durerea moderată și poate preveni anumite afecțiuni prin întărirea sistemului imunitar.
Acupunctura are efecte vizibile mai ales împotriva stresului, oboselii cronice, durerilor de spate, durerilor musculare și articulare, afecțiunilor ginecologice, afecțiunilor psihice și neurologice.

Când se recomandă acupunctura?

Ca și alte tehnici de medicină alternativă, acupunctura susține forța organismului de a se vindeca singur. Fiindcă nu presupune substanțe care pot afecta într-un fel sau altul echilibrul chimic din organism, dar nici tehnici invazive sau bruscarea corpului, acupunctura este indicată, în principiu, indiferent de vârstă, gen sau moștenirea genetică. Există și unele contraindicații, despre care vom discuta mai jos.
Este important de știut faptul că acupunctura, ca parte din medicina tradițională chinezească, poate fi combinată cu succes cu medicina alopată și cu tratamentele medicamentoase, dacă afecțiunea permite acest lucru. De aceea, acupunctura poate fi folosită pentru a contribui la tratarea multor afecțiuni, indiferent de gravitatea lor, atât ca formă singulară de tratament sau ca terapie adjuvantă. Recomandarea noastră este ca, dacă suferi de boli grave și ai tratament de la medic, dar vrei să încerci și acupunctura, să ceri mai întâi sfatul acestuia.

Acupunctura poate fi benefică, deci, pentru o gamă largă de persoane și condiții:

Dureri cronice
Acupunctura este adesea utilizată pentru gestionarea durerilor cronice, cum ar fi durerile de spate, durerile de cap, durerile articulare și alte tipuri de dureri musculo-scheletice.
Anxietate și stres
Multe persoane găsesc acupunctura utilă pentru reducerea nivelului de anxietate și stres, simțind că le ajută la relaxare și la echilibrarea sistemului nervos.
Probleme de somn
Acupunctura poate fi benefică pentru cei care au dificultăți în a adormi sau în a menține un somn odihnitor, ajutând la îmbunătățirea calității somnului.
Afecțiuni gastro-intestinale
Acupunctura poate ajuta la gestionarea unor afecțiuni gastro-intestinale, cum ar fi sindromul de intestin iritabil, constipația sau refluxul gastroesofagian.
Probleme de fertilitate la femei
Acupunctura este uneori utilizată ca parte a tratamentului pentru infertilitate, fie ca terapie complementară, fie pentru a spori eficacitatea altor tratamente, cum ar fi fertilizarea in vitro sau inseminarea intrauterină.

Afecțiuni respiratorii

Acupunctura poate fi utilă pentru persoanele cu astm, alergii sau alte afecțiuni respiratorii, contribuind la gestionarea simptomelor și la îmbunătățirea funcției respiratorii.
Migrene sau dureri de cap
Acupunctura este recunoscută pentru capacitatea sa de a reduce frecvența și severitatea migrenelor și a altor tipuri de dureri de cap.
Îmbunătățirea stării generale de sănătate
Mulți oameni folosesc acupunctura ca parte a unui stil de viață sănătos și a unei abordări preventive a sănătății, pentru a îmbunătăți echilibrul energetic și starea generală de bine.

Ce arată cercetările recente despre acupunctură?

Un studiu de dată recentă a demonstrat că acupunctura scade activitatea bolilor inflamatorii intestinale (colita ulcerativă și boala Crohn) și inflamația prin creșterea activității vagale. Acupunctura, spun autorii studiului, a demonstrat roluri benefice în reglarea disbiozei intestinale, a funcției barierei intestinale, a hipersensibilității viscerale, a disfuncției motorii intestinale, a depresiei/anxietății și a durerii, toate acestea fiind factori care pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții la pacienții cu boală inflamatorie intestinală.
O analiză și mai recentă a constatat că, deși există mai multe dovezi științifice ale beneficiilor acupuncturii, această terapie din medicina tradițională chineză nu este folosită atât des pe cât ar merita.

Coagulare sangvină afectată
Pacienții care iau medicamente anticoagulante sau au tulburări de coagulare a sângelui ar trebui să evite acupunctura sau să discute cu medicul lor curant înainte de a începe tratamentul.
Infecții ale pielii
Dacă există răni deschise, iritații ale pielii sau infecții în zona în care se va efectua acupunctura, acestea ar trebui să se vindece complet înainte de a începe tratamentul.

Stări de sănătate instabile

Persoanele cu afecțiuni grave, cum ar fi insuficiența cardiacă, insuficiența renală sau insuficiența hepatică severă, ar trebui să discute, de asemenea, cu medicul curant înainte de a începe ședințe de acupunctură.
Femeile gravide
Anumite puncte de acupunctură sunt contraindicate în timpul sarcinii. Este important ca înainte de orice femeile gravide să discute cu medicul obstetrician sau cu un practicant experimentat în acupunctură care este specializat în tratamentul gravidelor.
Tumori maligne
Acupunctura poate fi contraindicată în anumite situații pentru persoanele cu tumori maligne, în special în zona în care se află tumora.
Alergii la anumite metale
Persoanele care sunt alergice la metale ar trebui să informeze practicantul înainte de a începe tratamentul, pentru a se asigura că materialele din care sunt făcute acele de acupunctură sutn sigure pentru ele.

Cuvinte cheie