Cosmeticele care nu ar trebui să lipsească din trusa pentru vacanța de sărbători

Cosmeticele care nu ar trebui să lipsească din trusa pentru vacanța de sărbători

Cosmeticele. Specialistii în industria de frumusețe profesională, ne spun ce nu ar trebui să lipsească din trusa de de cosmetice astfel încât să acopere toate problemele estetice pe care le-am putea avea în perioada vacanței.

Cosmeticele

Diana Baicu, specialist în industria de înfrumusețare profesională, explică ce nu ar trebui să lipsească din trusa de de cosmetice astfel încât să acopere toate problemele estetice pe care le-am putea avea în perioada vacanței.

”Produsele de înfrumusețare pe care le avem cu noi în trusa de vacanță ne pot schimba cu totul starea de spirit. Mai ales noi, doamnele, știm exact ce se întâmplă în momentul în care ne lipsesc produsele esențiale. Trebuie, așadar, să respectăm câteva reguli de bază.

1.    În primul rând, luăm întotdeauna produse mini size pentru că nu putem avea o valiză întreagă cu produse cosmetice.

2.    Apoi luăm produse multifuncționale, adică 2 în 1, 3 în 1, pe care le putem mixa între ele. Niciodată nu luăm produse pe care nu le-am mai testat în trecut pentru că nu știm exact cum vom reacționa și care va fi rezultatul.

3.    Întotdeauna ne gândim ce ne deranjează cel mai mult. Poate că nu aveam părul cu prea mult volum sau că ar putea să ne apară coșuri, că ne poate sări lacul de pe unghii, etc. De fiecare dată începem cu aceste idei.

4.    Este foarte important felul în care ne stă părul. E esențial pentru femei, dar și pentru majoritatea bărbaților. Recomand să luăm mereu șampon și conditioner din aceeași gamă. Dacă suntem blonde, alegem întotdeauna șampon cu pigment violet. Mai ales dacă mergem undeva unde este foarte mult soare, la mare. Dacă nu, ideal ar fi să alegem șampon de hidratare sau de volum.

5.    Avem nevoie de asemenea de ulei de păr pentru că putem să îl amestecăm cu conditionerul și astfel obținem mască. Oferă strălucire părului, reduce foarte mult timpul de uscare. De asemenea, când intrăm în mare sau piscină, dăm din abundență cu ulei de păr dacă nu vrem să ne fie afectat.

6.    Luăm și șamponul uscat care nu ne ajută doar pentru că putem să nu ne spălăm părul într-o zi, ci este extrem de bine venit atunci când vrem să avem un păr cu volum. Îl aplicăm la rădăcină, masăm puțin și obținem foarte mult volum și textură. Spray-ul pentru textură și strălucire se pulverizează la nivelul părului și este un produs 2 în 1.

7.    Pentru față, produsele de curățare sunt foarte importante. Apă micelară trebuie să avem întotdeauna la noi și un cleanser care este 2 în 1. Adică un cleanser enzimatic sau un cleanser care are și alfahidoxiacizi în compoziție.

8.    Luăm întotdeauna la noi fiole. Sunt foarte ușor de transportat. Luăm atâtea fiole câte zile stăm în vacanță și întotdeauna încă una în plus. De ce? Pentru că dacă avem, spre exemplu, o fiolă cu multivitamine, o amestecăm cu crema care poate nu este destul de onctuoasă sau cu crema de corp. Sau pentru seara de Revelion, recomand să punem o fiolă cu efect le lifting în cremă sau chiar în fondul de ten. O să arătăm foarte bine.

9.    Ce cremă luăm la noi? Alegem una cu textura potrivită pentru zona în care mergem. Trebuie să avem însă la noi două tipuri de texturi pentru că în primele zile, venind de la frig, pielea tinde să fie uscată. Avem nevoie de o cremă hidratantă pe care o aplicăm dimineața și una mai onctuoasă pe care o aplicăm seara.

10. Nu plecăm niciodată fără cremă cu protecție solară. Fie că mergem la mare, fie că mergem la munte sau oriunde altundeva, ea este esențială. Ea poate fi folosită pe post de cremă de zi, are pigmenți care se colorează în funcție de culoarea pielii noastre, astfel încât nu o să avem nevoie de fond de ten pe parcursul zilei.

11. Recomand de asemenea un produs pe care personal îl iubesc: masca overnight. Când aplicăm fiolele de exemplu, nu mai aplicăm cremă, ci punem această mască ce are o textură cremoasă și care penetrează foarte bine. Dormim cu ea pe față, iar dimineața o să ne trezim strălucitoare.

12. Avem nevoie și de un produs special conceput pentru a ne proteja buzele și ochii. Este foarte bun dacă mergem la schi, într-o zonă în care este foarte frig.

13. O cremă de mâini tot în varianta mini size pentru a ne asigura că mâinile ne sunt intens hidratate.

14. La capitolul machiaj, nu avem nevoie de prea multe produse. Ne trebuie un lipstain sau un lipgloss roșu pe care putem să îl folosim și pe post de fard de obraji. Mai avem nevoie de un rimel pentru că ne schimbă cu totul privirea și un creion cu vârf ceva mai gros pe care îl putem folosi fie că vrem un machiaj mai discret sau unul mai intens.

15. Pentru unghii, e bine să luăm la noi un ulei pentru cuticule. Dacă avem manichiură semipermanentă, atunci nu mai avem nevoie de altceva. Dacă însă ați folosit un lac de unghii săptămânal, luați-l și pe acela la voi pentru eventuale retușuri”.

Cuvinte cheie