Pe urmele lui ”Arthur”. Vor deveni urșii o problemă națională? – Emisiune Business Philosophy

Pe urmele lui ”Arthur”. Vor deveni urșii o problemă națională? – Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, programată miercuri, 9 iunie, de la ora 18:00, îl va avea ca invitat special pe Nicolae Pîrlog, jurnalist și biolog.

Oamenii şi animalele sălbatice trăiesc astăzi într-o relaţie complexă şi realizările ştiinţei şi tehnologiei umane atribuie o responsabilitate deosebită speciei noastre în cadrul acestei relaţii şi anume: menţinerea echilibrului biologic exploatarea raţională a naturii, conservarea şi păstrarea diversităţii speciilor şi prevenirea consecinţelor activităţii sale.

Astăzi, omul are la dispoziţia sa mai multe pârghii pentru conservarea naturii, protejarea animalelor, protejarea faunei cinegetice şi asigurarea bunăstării lor. Exploatarea excesivă a pădurilor, dezvoltarea continuă a unor industrii poluante reprezintă probabil elementele care şi-au  pus mai puternic amprenta pe habitatul natural a faunei cinegetice şi indirect chiar omului însuşi.

Exploatarea terenurilor şi vânătoarea excesivă a animalelor sălbatice, problema cu poluarea mediului ambiental conduce la reducerea drastică a unor specii sălbatice unele fiind chiar în pericol de dispariţie. Prin diferite programe educaţionale, populaţiile locale sunt ajutate să cunoască şi să înţeleagă mai bine valoarea economică şi rolul biologic, precum şi contribuţia acestora la dezvoltarea turismului cinegetic.

În emisiunea Business Philosophy, de la Canal 33, moderatorul Laurențiu Ciornei, împreună cu biologul Nicu Pârlog, vor încerca să identifice câteva dintre soluţiile de viitor care se desprind în urma cercetărilor științifice pentru protecţia mediului înconjurător şi a animalelor sălbatice, dar şi pentru protejarea vânatului şi selecţia materialului biologic.

Tot în cadrul emisiunii, terapeuta Ileana Vlăduț va prezenta rubrica ”Alegeri Potrivite”, iar actorul Victor Yila va avea pastila ”Munca la negru”.
Cuvinte cheie