Victor Hănescu vorbește despre mental coaching și Train Like a Pro în emisiunea Business Philosophy

Victor Hănescu vorbește despre mental coaching și Train Like a Pro în emisiunea Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, care va avea loc miercuri, 5 august, de la ora 18:00, îl va avea ca invitat special pe Victor Hănescu.

În cadrul emisiunii, care va fi moderată de Romeo Chiriac și Laurențiu Ciornei, fostul număr 26 ATP va povesti despre programele de mental coaching care le aplică la Academia ce îi poartă numele și în taberele Train Like a Pro. De asemenea, Victor va vorbi despre situația în care se află tenisul românesc și cel mondial în perioada epidemiei de COVID 19.

Victor Hănescu a fost cel mai bine clasat jucător de tenis român peste un sfert de secol. Cel mai bun loc al carierei lui Hănescu a fost 26 ATP, în anul 2009. A acces până în sferturile de finală de la Roland Garros, în 2005 și a cucerit un titlu ATP (Gstaad), disputând alte patru finale ATP.

După ce a încheiat cariera de jucător, Hănescu a susținut programe precum “Dream Young Team” sau ”Orice campion are un început”, efectuate la Arenele BNR, în Craiova, București, Cluj sau Curtea de Argeș, care s-au bucurat de real succes.

De asemenea, el a organizat tabere de mental coaching în care au fost oferite lecții de consultanță, coaching, dezvoltare personală, antrenamente, meciuri demonstrative sau scouting, cu profesioniști din țară și din străinatate. Iar acum va organiza o nouă ediție Train Like a Pro la București

Tabere “Train Like a Pro“, care sunt sprijinite de Aqua Carpatica, s-au organizat până acum în orașe precum Târgu Jiu, Cluj sau Curtea de Argeș. Iar în acest an tabăra Train Like a Pro va avea loc în București.

Tot în cadrul emisiunii Business Philosophy de miercuri, terapeuta Ileana Vlăduț va prezenta rubrica „Alegeri potrivite„.

Iar actorul Victor Yila va prezenta pastila „Munca la negru„.

Cuvinte cheie