Unul dintre cele mai iubite deserturi, care împletește religia cu laicul, tradiția cu inovația și care mereu are miros de copilărie, este cozonacul.
În ciuda popularității de care se bucură cozonacul, Dicționarul enciclopedic ilustrat al limbii române din trecut și de astăzi, îl definește încă, în 1931, în termeni aproximativi: „un fel de pâine de diferite forme din făină de grâu, frământată cu unt și cu apă, uneori cu adaus de stafide, care se face în casă, mai ales de Paști, sau se fabrică de cofetari“. E socotit o pâine mai aparte, cu gust dulce, orășenească, asociată Crăciunului și Paștelui, care se face îndeobște acasă, dar se poate cumpăra și de la cofetării.
Dacă ai fost inspirat, astăzi savurezi deja pasca sau cozonacul cu nucă și cacao, handmade, fraged și aromat, din ingrediente naturale premium, preparat, în cadrul ediţiilor speciale, limitate, de House of Cookies.
Te invităm să aflii mai multe despre reţetele dulci inedite, direct de la Cristian Şerban, CEO House of Cookies şi de la Dana Dănceanu, Cheful Cofetar, din spatele acestor prăjituri făcute cu pricepere şi multă pasiune.
Din istoria cozonacului
O tânără formată, în anii ’30, la pensionul Notre Dame de Sion din București, ținut de călugărițe catolice și apoi studentă strălucită la Facultatea de Litere și Filozofie, face parte din cercul intelectualilor interbelici Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Marietta Sadova, Constantin Noica, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea… O cheamă Eugenia Maria Acterian, alintată Jeni, provine din o familie de armeni cultivată și, începând cu anul 1932, a ține un jurnal publicat târziu, mult după moartea ei. Textul integral va apărea abia în 2015, cu titlul dat de ea „Jurnalul unei fete greu de mulțumit“.
Cele douăzeci și șapte de caiete cu însemnări se încheie în 1953 și conțin, ici și colo, câteva referiri la cozonaci. În 1937, Paștele cade la începutul lunii mai. Cu o zi înainte, pe 1 mai, Jeni Acterian notează: „N‐am fost la biserică deloc și, până azi, n‐am avut deloc impresia că vine Paștele. Din cauza mutării, probabil. Azi însă, am ajutat la roșit ouă și, adăugându‐se mirosul de cozonac, s‐a format, într‐o oarecare măsură, o atmosferă vestitoare“.
Cozonacul e o pâine dulce sărbătorească
Caietele de rețete transmise de femei din generație în generație devin, în aceste vremuri întunecate, prețioase relicve subversive ale vieții de dinaintea coborârii Cortinei de Fier.
O rețetă păstrată în caietul unei învățătoare din Botoșani e o probă de tenacitate feminină. Imaginația gospodinelor e pusă zilnic la încercare. În efortul de a inventa, din ce se mai poate, feluri de mâncare gustoase, fiecare nouă provocare e un prilej de izbândă în lupta cu lipsurile și cu asprimea vieții. Învățătoarea Maria Ardeleanu, pe care elevii ei o numesc Duduia, notează, în dreptul rețetei de cozonac din caietul ei, că o are de la „Doamna Protopopescu“. E o formulă de cozonac economic destul de aproximativă: „4 gălbenușuri, 4 linguri zahăr, drojdie cât o nucă mare, un pahar lapte, un pic de sare, făină cât cuprinde“. Sunt date instrucțiuni vagi despre pregătirea aluatului. Deținătoarea caietului știe, pesemne, ce și cum se face. Cozonacul e o pâine dulce sărbătorească.
