Celebrul neurolog Souhel Najjar, adus în România de Fundaţia Alexandrion

Celebrul neurolog Souhel Najjar, adus în România de Fundaţia Alexandrion

Neurologul Souhel Najjar, devenit celebru după ce a vindecat o jurnalistă din SUA de encefalită autoimună, a ajuns pentru prima dată în România, graţie Fundaţiei Alexandrion.

New York, NY – 27 November 2018. Alexandrion Foundation event at NYPL

În noiembrie 2018, la New York, Fundația Alexandrion a onorat  întreaga carieră a renumitului medic, oferindu-i Premiul Constantin Brâncoveanu Internațional, la categoria Medicină, în cadrul ediției inaugurale a premiilor pentru SUA și Canada.

Dr. Souhel Najjar a sosit acum în România la invitația Fundației Alexandrion pentru a împărtăși neurologilor români din experiența sa profesională de peste 40 de ani, în cadrul conferinței MEDICS, dar și în cadrul unor întâlniri cu studenții celor două universități de medicină din București și din Cluj-Napoca.

Doctorul Souhel Najjar a susţinut joi, o conferinţă de presă, alături de Profesorul Andrei Marga, la Hotelul Pullman din București, unde a povestit despre afecţiunile neurologice pe care le-a tratat în cei 40 de ani de carieră şi în mod special, a povestit despre diagnosticarea şi tratamentul encefalitei autoimune. 

Souhel Najjar a declarat în cadrul conferinţei de presă de la Bucureşti, faptul că encefalita autoimună, care apare pe fondul sistemului imunitar ce atacă creierul, iar acesta, ca o primă reacţie de apărare, se inflamează şi produce simptome precum psihoză, febră mare, ameţeli, convulsii, semiparalizii, pierderi de memorie, halucinaţii.

Neurologul a reuşit să vindece foarte multe cazuri de encefalită autoimună, care în limbaj popular înseamnă inflamaţia acută a creierului, graţie unui examen medical complex, şi a unui diagnostic corect.

Unul dintre cazurile rezolvate de dr. Najjar de-a lungul carierei sale a ajuns subiect de carte și de film difuzat pe în rețeaua Netflix. Este vorba despre cazul jurnalistei (a lucrat pentru New York Post) și scriitoarei  Susannah Cahalan, cunoscută pentru  volumul ”Brain on Fire”, în care a povestit experiența ei legată de spitalizare, după ce a contactat o boală rară autoimună, encefalita anti-NMDA, și despre medicul care a tratat-o și a ajutat-o să se vindece, nimeni altul decît Dr. Souhel Najjar.