Chec cu nucă și ciocolată: un desert gustos și aromat

 

Desert Chec cu nucă și ciocolată. Checul este unul dintre deserturile care se pregătesc rapid, fiind apreciat de toată lumea. Deliciul în două culori se prepară rapid, putând fi păstrat la rece timp de câteva zile. Această rețetă conține unt, ingredient care frăgezește checul și îi va da o aromă aparte.

Rețeta de chec cu nucă și ciocolată este simplă, din acest motiv poate din pregătită alături de cei mici. Acest desert se poate servi cald, însă va fi la fel de gustos dacă se păstrează la frigider pentru câteva zile. În plus, se va felia foarte ușor.

Chec cu nucă și ciocolată

Pentru a obține un chec aromat și moale, este important să fie respectate cantitățile. Dacă se adaugă prea multă făină, compoziția va fi densă, iar checul nu va ieși pufos.

Chec

Chec marmorat.

De altfel, cantitatea de nucă nu trebuie dublată, în caz contrar, acesta nu va mai ieși la fel de moale.

Ingredientele necesare:

200 grame de făină 120 de grame zahăr 5 ouă 4 linguri de nucă măcinată; esență de vanilie un praf de sare 100 grame de ciocolată neagră 40 grame unt

Mod de preparare

Se separă albușurile de gălbenuș. Albușurile se bat spumă cu ajutorul unui mixer de bucătărie. În această etapă se adaugă praful de sare și zahărul. După ce spuma devine mai densă, aproape ca o bezea, se adaugă gălbenușurile pe rând.

Pentru încorporarea făinii nu se mai folosește mixerul, ci o lingură de lemn. Treptat, făina se adaugă în compoziție și se amestecă încet. De asemenea, se adaugă și untul topit.

Chec

Chec cu nucă și ciocolată

Compoziția obținută se împarte în două părți egale. O parte se amestecă încet cu ciocolata topită și cu nuca măcinată. Cealaltă parte va rămâne galbenă. Aceasta se adaugă într-o tavă de chec, tapetată cu hârtie de copt, alternând cele două compoziții. Astfel, feliile de chec vor arăta spectaculos. Desertul se introduce la cuptorul încins la 190 de grade pentru 30 de minute.

În funcție de preferințe, acesta se poate glazura cu ciocolată albă sau neagră sau chiar cu o cremă de lămâie. De asemenea, checul în două culori se poate însiropa înainte de a fi pus la rece.

Cuvinte cheie