Compasiunea. Cam ce îţi trece prin minte când auzi cuvântul „compasiune”? Este asociat cu putere? Sau mai degrabă cu slăbiciune?
Mulţi oameni asociază compasiunea cu slăbiciune. Probabil îşi imaginează că o persoană care demonstrează compasiune este binevoitoare, blândă, înţelegătoare şi că oferă sprijin printr-o prezenţă caldă şi cuvinte liniştitoare. Şi ar fi o imagine foarte potrivită. Compasiunea poate arăta aşa. Însă există şi o altă parte. O persoană compasională va acţiona cu fermitate şi cu determinare, atunci când este nevoie.
Cele două feţe ale compasiunii
Astfel, compasiunea are două feţe:
- O faţă blândă şi caldă, care presupune să fii atent la distres şi la suferinţă, să le tolerezi şi să încerci să le înţelegi. Aceasta se leagă de motivaţia de a te apropia de suferinţă.
- O faţă fermă şi autoritară, care implică să ai înţelepciunea şi abilităţile necesare pentru a ameliora distresul. Aceasta priveşte motivaţia de a acţiona pentru a reduce durerea.
Prin urmare, o persoană care are compasiune este sensibilă la suferinţa proprie şi a altor oameni, şi are angajamentul de a încerca să o amelioreze şi să o prevină.
Este nevoie de curaj să fii alături de o persoană care suferă, pentru că asta înseamnă să simţi şi tu o parte din durerea ei. Şi este nevoie de putere să faci ce este nevoie, astfel încât să o ajuţi.
Apoi, compasiunea presupune înţelepciunea de a te adapta în funcţie de context. Unele situaţii necesită mai multă blândeţe, iar altele, mai multă fermitate.
De exemplu, dacă un copil este trist pentru că a fost respins de alţi copii, are nevoie de cuvinte şi de gesturi liniştitoare. Dacă un prieten primeşte o veste proastă, are nevoie de cineva care să fie acolo, care să îl asculte şi care să încerce să înţeleagă experienţa lui. În ambele situaţii, e nevoie de sensibilitate la suferinţă şi de blândeţe.
În schimb, dacă un copil e pe cale să face ceva care îl va răni, cum ar fi să meargă să înoate în apă adâncă, va fi nevoie de o intervenţie rapidă şi de un gest categoric, pentru a-l scăpa de pericol. Dacă un prieten vrea să meargă să conducă, după ce a consumat alcool, are nevoie de cineva care să îl oprească să facă asta şi să îi cheme un taxi. În ambele cazuri, este nevoie de putere şi de fermitate.
Potenţialul pentru compasiune este universal
Poate că înţelegi cele două componente ale compasiunii, dar te gândeşti că nu ţi se aplică ţie. Sau că nu funcţionează în viaţa reală.
Motivaţia de a avea grijă de ceilalţi este înscrisă în genele noastre. Şi avem toate structurile neurobiologice necesare pentru a face acest lucru. În funcţie de mediul în care trăim, de experienţele pe care le avem, ajungem să accesăm şi să creştem acest mod de a relaţiona, sau se poate ca acesta să rămână latent, fără a fi dezvoltat.
Toţi avem potenţialul pentru compasiune. De a vedea că cineva simte emoţii negative şi de a ne da seama ce este nevoie să facem pentru a-l ajuta. Iar experimentele realizate de Warneken şi Tomasello despre comportamentele altruiste la copii, ilustrează foarte clar acest lucru.
Când copiii au ocazia de a ajuta un adult care se confruntă cu o problemă, fac acest lucru în mod spontan, fără a fi nevoie de o încurajare din exterior. Dacă vrei să vezi cum arată o astfel de scenă, poţi urmări câteva secvenţe video ale experimentelor despre altruism.
Cum te poate ajuta compasiunea
O analiză a mai multor studii clinice controlate arată că intervenţiile care au ca obiectiv cultivarea compasiunii şi a autocompasiunii duc la ameliorarea anxietăţii, depresiei, stresului şi la creşterea stării de bine.
În plus o altă meta-analiză a arătat că autocompasiunea te poate ajuta să ieşi mai uşor din cercurile de gândire negativă şi să reduci autocritica.
Astfel, cultivarea autocompasiunii este utilă atât pentru persoanele care caută optimizare personală, cât şi pentru persoanele cu probleme clinice.
Care este definiţia ta asupra compasiunii şi ce experienţe ai avut cu aceasta?
