Proiectul „Ape curate asumate”, susţinut de Aqua Carpatica, ne-a adus roade bogate din natură şi o hidratare corectă. Fructele de toamnă şi apa nu au lipsit nici de această dată. Ne-am reamintit că hidratarea este O NECESITATE, ȋn fiecare anotimp al anului.
Ne-am ȋntalnit astăzi, la începutul vacanţei de toamnā, cu copiii din sectorul 2, Bucuresti, pentru a afla, prin joc şi desen, informaţii despre apă. Apa conţinută de corpul uman, dar şi de fructe.
Sanatatea emotionala o determină pe cea fizică. Gȃndurile ne determină emoţiile, iar ȋn funcţie de natura emoţiilor trăim stări, care ne vor influenţa sănătatea. Cu cȃt emoţiile sunt mai pozitive, cu atȃt starea noastră emoţională va fi mai echilibrată. Avem numai beneficii după o hidratare corectă!
Fructele de toamnă sunt şi ele mai hrănitoare, dacă au fost scăldate suficient de soare şi de apă. Copiii se pare ca deja s-au familiarizat cu emoţiile pozitive şi au savurat pe deplin fructele de toamnă. Atȃt prin desen, cȃt şi prin fructele dulci primite!
Asumă-ţi si tu o mică parte de contribuţie pentru a păstra emoţiile (apele interioare) cȃt mai curate!
Evenimentul lunar “APE CURATE ASUMATE” este organizat de Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).
Despre hidratare
Hidratarea poate fi realizata in cateva moduri diferite. O cale reprezinta consumul de apa potabila. Pe de alta parte mai exista si alte bauturi care mentin corpul hidratat, precum supa, cafeaua, ceaiurile, apa carbogazoasa, limonda.
Chiar si alimentele pe care le consumam contin o cantitate mica de apa. Unele alimente contin mai multa apa decat altele. Alimente cum ar fi salata verde, unele legume si majoritatea fructelor sunt in mare parte compuse din apa. Deci, mancarea este un alt mod de hidratare.
Uneori devenim atat de deshidratati incat trebuie sa cautam ingrijire medicala. Medicii pot alege sa ne hidrateze folosind diferite mijloace. Cea mai obisnuita metoda utilizata in unitatea medicala pentru hidratarea persoanelor este administrarea fluidelor printr-o linie IV sau intravenoasa. Aceasta furnizeaza apa direct in sange printr-o vena, care hidrateaza corpul chiar mai repede decat atunci cand beti apa. O alta metoda utilizata in centrele medicale este aceea de a injecta fluide direct in tesuturile corpului pentru a fi absorbita. Acesta este cel mai lent proces de hidratare