Uleiurile esențiale se formează cu predominanță în perioada de înflorire a plantelor si se acumulează in flori, fructe, frunze, rădacini sau scoarță. In mod natural. Acestea sunt produse uleioase volatile și puternic mirositoare care se extrag prin diferite metode cum ar fi distilarea sau presarea la rece. Din punct de vedere chimic, un ulei esențial este un amestec complex format din sute de compuși organici ce pot varia și pot avea diferite proporții în funcție de zona geografică de proveniență a plantelor, de altitudinea la care cresc, de varstă, sezonul de culegere, soare, etc…
Compoziția chimică a uleiului esențial obținut dintr-o plantă diferă în funcție de părțile plantei din care a fost extras. Rolul compușilor volatili din structura plantei este de a oferi protecție in fața diferiților dăunători (bacterii, fungi,etc) și de a atrage insectele pentru polenizare . Totodată folosesc acești compuși volatili ca mod de comunicare.
Uleiurile esențiale sunt folosite adesea datorită proprietăților antibacteriene, antivirale și antifungice dar și datorită efectelor de relaxare și bună dispozitie . Cea mai întâlnită și eficientă metodă terapeutică de folosire a uleiurilor esențiale o reprezintă inhalarea. Aceasta se poate realiza cu ajutorul aparatelor speciale pentru aromaterapie cum ar fi difuzoarele de arome, inhalatoare nazale sau orale sau prin aplicarea unor picături pe șervețele, batiste, perne pentru aromaterapie.
Nu se recomandă a se difuza uleiuri esențiale in spații publice (săli de așteptare, săli de evenimente, locuri de joacă, transport public) deoarece pot exista persoane cu alergii, astm sau alte probleme cărora li se poate inrăutății starea de sănătate. În astfel de cazuri se recomandă folosirea uleiurilor esențiale prin intermediul inhalatoarelor personale.
Uleiurile esentiale pure sunt folosite cu succes si pentru a sustine remodelarea corporala, rezultand un bun tonus al pielii. De asemenea, daca vrei sa iti reduci greutatea, poti folosi uleiuri esentiale care ajuta metabolismul si accelereaza arderea depozitelor de grasime din corp.
Există uleiuri esențiale care sunt interzise a fi folosite in preajma copiilor mai mici de 5 ani, femeilor insărcinate sau care alăptează și persoanelor cu cancer. Printre acestea se află uleirile esențiale de eucalipt, rozmarin, cajeput, cardamom, mentă piperată,anason ,anason stelat, fenicul.
Uleiurile esențiale nu se recomandă să fie aplicate pe piele fară a fi diluate in uleiuri vegetale (numite uleiuri purtătoare). Cele mai des folosite uleiuri vegetale ca si bază purtătoare sunt uleiul din migdale dulci, sâmburi de struguri, ricin, jojoba sau cocos. Se recomandă a nu se depași concentrația de 1% pentru aplicarea pe piele (5-6 picături de ulei esențial in 30 ml de ulei vegetal purtător). In cazul in care apar iritații in urma aplicării pe piele a uleiurilor esențiale se recomandă spălarea imediată a locului cu apă și săpun urmată de masarea zonei cu o crema neiritantă. Daca iritația persistă consultați medicul.
În nici un caz nu se aplică uleiuri esențiale in ochi, urechi sau in alte zone sensibile. Dacă totuși s-a aplicat accidental, spălați zona urgent cu apă iar apoi aplicați ulei vegetal pentru a se dilua uleiul esențial incă prezent. Dacă zona incă prezintă disconfort se recomandă a se consulta medicul.
Anumite uleiuri esențiale sunt fototoxice , acestea putând provoca leziuni ale pielii in contact cu lumina solară sau alte raze UV. Cele mai fototoxice uleiuri esențiale sunt cele de bergamotă , chimion , lămâie, lime , grapefruit , portocală amară , mandarină-frunze , etc. Ca metodă de prevenție se recomandă evitarea expunerii la soare sau alte raze de tip UV timp de 12-18 ore după ce acestea au fost aplicate pe piele.
Uleiurile esențiale nu se ingerează niciodată decât in cazuri excepționale și pe o perioadă scurtă de timp și anume numai cu acordul si supravegherea unui medic. Ele pot interacționa cu anumite medicamente sau alte substanțe din corp și pot cauza probleme grave organismului și pot fi chiar fatale.
Nu se adaugă uleiuri esențiale in apa de băut sau in alte băuturi care conțin apă deoarece ele nu se dizolvă niciodata in apă . Uleiurile esențiale sunt in schimb liposolubile adică se dizolvă in grăsimi.
Se recomandă a se citi intotdeauna cu atenție lista ingredientelor dintr-un ulei esențial combinat dacă faceți parte dintr-o categorie sensibilă ( gravide, vârstnici sau copii).
Persoanele care suferă de alergii, astm, epilepsie sau cancer sunt sfătuite să consulte doctorul înainte de a folosi uleiuri esențiale.
Nu se recomandă a se folosi uleiuri esențiale pe blană sau pielea animalelor. Daca difuzați uleiuri esențiale in prezența animalelor de companie se recomandă ca ușa să fie deschisă ca acestea sa aibă posibilitatea de a ieși din încăpere in cazul in care doresc.
Uleiurile esențiale se păstrează la loc răcoros deoarece majoritatea lor sunt inflamabile. Pentru a se preveni oxidarea, acesta se pastrează la locuri întunecoase, răcoroase și cu capacul închis. Daca se observă modificări de miros, culoare sau textură atunci nu se mai recomandă a fi folosite în aromaterapie dar în schimb se pot folosi la curățenie. Citricele, exceptând bergamota, au o concentrație de aproximativ 90%monoterpene, deci au viața cea mai scurtă. La polul opus se află santalul , cedrul, cuișoarele, menta, salvia, patchouli sau vetiverul, acestea avănd intotdeauna un termen de valabilitate mai mare.
Uleiurile esentiale pure sunt obținute din materii prime vegetale și de aceea sunt diferite față de uleiurile de parfumare, create prin sinteză.. Deși acestea din urmă pot avea o aromă placută, efectul lor asupra sănătății poate fi unul negativ.