IMAGINEA FERICIRII IDEALE NE STRICĂ BUNA DISPOZIȚIE, DEȘI ÎN PRIMĂ FAZĂ NE DĂ IMPRESIA CĂ SUNTEM PE DRUMUL BUN CĂ DOAR LUCRĂM CU NOI.
La început ne asaltăm în entuziasme căci proiectăm undeva în viitor un succes mare sau o fericire care ne va copleși de atâta bine…apoi pe drum suntem tot mai obosiți și descurajați, căci am confundat unealta cu scopul, destinația cu călătoria.
Atâta lucrăm cu noi prin tehnici, terapii și unelte spirituale, fiecare crezând că unealta lui e cea mai bună, că am uitat să fim real atenți la noi și viața noastră. Să vedem ce avem nevoie cu adevărat, ce ne este util și mai ales…ce ne aduce bucurie!
Și așa cred că am ajuns să consumăm goana spre fericire, nu starea de fericire.
Pentru că imaginea fericirii este mai facilă în aparență, decât realitatea ei, care cere atenție, mici bucurii adunate, relaxare, responsabilitate, muncă cu plăcere, prioritizare și muuulte altele, DAR fără scopul suprem de a ajunge musai să avem ceea ce credem că ne-ar împlini for ever.
“VOI FI FERICIT ATUNCI CÂND…”E CEA MAI COMUNĂ FRAZĂ ROSTITĂ DE MAJORITATEA DINTRE NOI. PENTRU CĂ AVEM IMPRESIA CĂ DACĂ OBȚINEM CE VREM, DEVENIM CINE VREM ȘI CUNOAȘTEM MULTE…FERICIREA NE VA FI ASIGURATĂ. DAR DE FAPT CE ESTE ASIGURATĂ E CĂUTAREA EI.
Căci uităm să fim prezenți pe parcursul călătoriei, să învățăm și integrăm și suferința, să respectăm și necazul, să ne împăcăm și cu defecte or greșeli, să râdem, să trăim mici momente de-ale vieții, care să ne aducă un vânticel plăcut de sens. Iar toată atenția aia pe care o numim lucru cu noi, să fie o unealtă care să sprijine și protejeze starea de bine.
Datorită limitării noastre de “Voi fi fericit atunci când… ” ni se vând tehnici și lucruri de care nu avem adevărată nevoie.. Inclusiv mesajele de vânzare asta surprind. “Cumpără cursul ăsta dacă vrei să ai bani, succes, relații” etc.
STAREA DE SENS IMPLICĂ BUCURIA DE-A FI VIU. IAR VIU NU POȚI FI CÂND AI MINTEA PLINĂ DE CONCEPTE, IMAGINI ALE ACELOR CONCEPTE ȘI CĂTUȘE CU CARE TE LEGI DE CEEA CE VREI.
Fericirea nu este scopul. Să trăiești atent și recunoscător pentru șansa asta de-a fi în viață este scopul. Dar nu scremut, cu imaginea omului care e responsabil, ci relaxat, bucuros, atent, supărat uneori, frustrat poate, cu tot felul de experiențe mai puțin plăcute….dar care le duce cu demnitate sau așa cum poate.
Tot gonim spre fericire. Dar momentul ăsta ce-are? Ce nu-i bun sau bine?
Dacă există vreun loc unde să avem o șansă la o minimă împăcare,…ăla este spațiul prezent de viață…unde oricât de dificile ne-ar fi stările, experiențele sau provocările…aici putem face ceva.
Munca înobilează și aduce un soi de împăcare unui om care e conștient că a făcut tot ce a putut. Dar nici munca în sine nu e un scop, ci o unealtă pe care o folosești din responsabilitate, pentru că știi importanța stării de bine, a jocului, a umorului, a prieteniei și a ce este frumos în viața asta, lucruri de care vrei să te bucuri.
Pentru că avem impresia că fericirea este accesibilă doar undeva în viitor și doar dacă obținem ceva, când avem un moment plăcut deja ne temem să nu pierdem starea cu care vine.
Punem apoi presiune pe noi dacă ne vedem un defect ori o limită și credem că trebuiesc depășite urgent. Ca să ce? ce are viața mea acum de nu e bună dar mă gândesc c-ar fi muult mai bună dacă aș rezolva X chestie?
Ce sper să obțin dacă-mi rezolv o limită și dacă nu obțin acel lucru ce se întâmplă ?
Și chiar dacă am dreptate și m-ar ajuta să depășesc niște aspecte…nu mai bine încep să savurez din momentul ăsta și văd ce am și să fac ce pot, fără presiuni și fără să pretind ca viața mea să se schimbe?
Căci dacă mi-am văzut într-adevăr o limită, un blocaj, o nesimțire ce trebuie să o abordez, nu am unde mă grăbi, ci doar să decid cine vreau să fiu, să mă bucur că am conștientizat ceva important…apoi să mă îndrept în direcția aia, fiind atent și la ce-mi arată viața în momentul ăsta.
Problema pe care o văd eu că apare atunci când suntem obsedați de munca noastră interioară și fugim după fericire…e că asta devine un scop în sine și nu ne dăm seama când fugim de fapt de noi înșine și cedăm tentației unei căutări continue.
NIciodată nu e suficient și tot apelăm la alte cărți, alte cursuri, alte terapii, alte tehnici, altele…..care să ne aducă fericirea pe care ne-o închipuim, dar pe care o ratăm. Așa cum ratăm și micile momente ale vieții și decizii inspirate care ne-ar ajuta de fapt.
Dacă ne concentrăm pe fericirea proprie…o ratăm. Dacă însă ne punem problema de a servi măcar puțin viața, de-a fi mai corecți, mai sinceri cu noi și cu ceilalți, mai prezenți…deja ne conectăm la noi înșine. Atunci, e posibil să realizăm că nu facem o favoare vieții că o servim, ci o facem pentru ca viața să ne poată servi înapoi, inspira sau alina, căci cu fiecare pas mărunt, ceva în sufletul nostru se liniștește.
Respectul pentru perioadele dificile, provocările vieții și suferință….aduce mai multă împăcare și stare de senin, decât orice goană spre ceva mare. Căci respectul ăsta presupune să fiu atent cum am ajuns într-o anume situație, să-mi reevaluez credințele, deciziile și consecințele. Presupune să învăț foarte multe din situația mea și să-mi culeg daruri din locul în care mă aflu, nu să gonesc după diamante din ținuturi îndepărtate.
E fain să știm ce ne dorim, să devenim puțin mai buni, e firesc să vrem să ne rezolvăm niște probleme și să atenuăm poate niște defecte de caracter. Dar fiind atenți în procesul ăsta și la momentul prezent, ne ajută să nu ne condiționăm starea de bine de o realizare din viitor și nu ne mai condiționăm valoarea proprie de o devenire.
FERICIREA NU O OBȚII CÂND ALERGI DUPĂ EA, CI CÂND UIȚI DE EA, DAR ÎN SCHIMB FACI TOT CE ȚINE DE TINE SĂ RESPECȚI VIAȚA…
să ai grijă de tine, corpul, mintea și sufletul tău, când reziști în perioade grele și nu te umfli în pene în vremuri bune, când te bucuri de lucruri mărunte și muncești pentru ceea ce-ți dorești, fără să-ți compromiți liniștea.
În loc să consumăm goana spre fericire, e mai benefic să consumăm fiecare moment de viață așa cum vine și să scoatem din el ce e mai bun.
Iar dacă avem perioade de suferințe, provocări, lipsă de speranță…nu înseamnă că suntem ratați sau greșiți, așa cum lasă indirect unii să se înțeleagă. Înseamnă că suntem în viață. Deci avem parte și de experiențe dificile. Ce depinde de noi, e cum le gestionăm, ce alegem de-acum încolo, ce învățăm și cum facem să ne fie puțin mai ușor și mai bine.
