Influencerii și cele 10 frici ale companiilor Emisiune Business Philosophy

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, care va avea loc miercuri, 24 martie, de la ora 18:00, îl va avea ca invitat special pe Cristian China-Birta.

Chinezu, care este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din digitalul românesc, cu o experiență de peste 15 ani în marketing, social media, blogging, va vorbi despre cartea pe care a lansat-o „Ce ne facem, dom’le, cu influencerii ăștia?”

Cartea este destinată oamenilor de afaceri, antreprenorilor, brand managerilor sau tuturor celor din zona de marketing, care vor să înțeleagă cât mai bine cum pot să folosească aceste resurse digitale numite influenceri pentru a obține beneficii pentru brandul sau afacerea lor.

Va vorbi  despre cele 10 frici ale companiilor, cine sunt influencerii , cum îți alegi influencerii potriviți pentru compania ta, ce înseamnă o campanie cu influenceri și cum se desfășoară, ce trebuie să urmărești și să analizezi înainte și după o campanie cu influenceri, cât te costă un astfel de demers sau cum poți atinge anumite obiective cu investiții minime.

Tot în cadrul emisiunii Business Philosophy, terapeuta Ileana Vlăduț va prezenta rubrica „Alegeri potrivite”, iar actorul Victor Yila va avea pastila ”Munca la negru”.

 

Cuvinte cheie