Lavanda sau levănțica, această minunată plantă medicinală și aromatică, este recunoscută pentru efectele sale sedative, profund relaxante, calmante. Cercetări clinice recente au dezvăluit și alte proprietăți ale sale, cum sunt cele coleretic-colagoge, antiflatulente, antibacteriene, antimicotice, antiseptice. Lavanda ajută la controlarea stresului, combate depresia, insomnia, melancolia, tensiunile nervoase. Există mii de rețete pe bază de lavandă, de la ceaiuri simple, la cele mai sofisticate preparate, cum sunt spray-urile. Iată câteva remedii recomandate de celebra fitoterapeută americană, Rosemary Gladstar.
Ulei de masaj calmant cu lavandă
Ingrediente:
- 45 de grame de boboci de lavandă uscați
- 120 ml de ulei vegetal, de nuci sau de sâmburi (de caise, de migdale, de struguri)
- 5-10 picături de ulei esențial de lavandă
Mod de preparare:
Se pun bobocii de lavandă într-un borcan de 1 litru. Se toarnă uleiul și se lasă la macerat 2-3 săptămâni. După această perioadă, se strecoară uleiul și se adaugă cele 5-10 picături de ulei esențial, picătură cu picătură, omogenizând. Se păstrează în loc răcoros, ferit de razele soarelui. Cu acest ulei se fac masaje seara sau după baie.
Tinctură cu lavandă pentru migrene
Ingrediente:
- 1 parte mac californian (sau orice fel de mac medicinal) – semințe, frunze, flori
- 1 parte frunze de spilcuță
- 1 parte boboci de lavandă
- alcool de 40 de grade (sau oțet de mere nepasteurizat)
Mod de preparare:
Plantele se toacă mărunt. Se toarnă peste ele suficient alcool pentru a le acoperi 6-7 centimetri (marcați nivelul plantelor pe exteriorul borcanului pentru a vedea mai bine cât alcool să turnați). La 2 zile verificați plantele și, eventual, dacă alcoolul a scăzut, completați până la nivelul inițial. Lăsați recipientul la căldură pentru macerarea plantelor, timp de 4-6 săptămâni. În acest timp agitați ușor (o dată pe zi) pentru ca solventul să se amestece bine cu plantele. După ce s-a scurs perioada de macerare, strecurați și depozitați lichidul într-un loc răcoros.
Mod de utilizare:
Se ia 1/2 linguriță de două ori pe zi, timp de 3 luni (pentru migrene recurente). Se face pauză de 3-4 săptămâni, apoi se repetă tratamentul. Nu se ia tratament în timpul zilelor delicate.
Timp de valabilitate al unei tincturi: tinctura pe bază de alcool ține peste 3 ani, cea pe bază de oțet ține aproximativ 1 an, iar cea pe bază de glicerină între 2 și 3 ani.
Ceai calmant pentru stres și nervi
Se prepară 1 litru de infuzie de lavandă și 1 litru de infuzie de roiniță. La 1 litru de apă se pun 4-6 linguri de plantă uscată sau 6-8 linguri de plantă proaspătă. Se infuzează între 30 și 45 de minute. Cu cât se lasă mai mult, cu atât ceaiul este mai tare. Se prepară separat o limonadă (lămâie și miere). Se combină lichidele. Vara, puțină gheață transformă preparatul într-o băutură revigorantă și răcoritoare.
Spray antiseptic și aromatizant
Ingrediente:
- 7 linguri de apă
- 1 lingură de alcool sau de extract de hamamelis
- 5-10 picături de ulei esențial de lavandă
- 1 sticlă cu pulverizator (de 100 ml)
Se amestecă toate ingredientele și se pulverizează în spațiile în care dorim. Îl putem folosi pentru a dezinfecta obiectele sanitare, mâinile și ce mai considerăm necesar. Înainte de utilizare trebuie agitat deoarece uleiul esențial are tendința să urce la suprafață. Ceaiul simplu se prepară din 1-2 lingurițe de flori de levănțică la 250 ml de apă (2-3 căni pe zi). Uleiul esențial se poate administra pe un cub de zahăr, 1-4 picături. (sursa:jurnalspiritual.eu)