Produsele de curățare de zi cu zi pot elibera sute de compuși organici volatili periculoși. Cunoscuți sub numele de COV, arată un nou studiu, potrivit Yahoo!Life.
Inhalarea de COV poate provoca iritații ale ochilor, nasului și gâtului. Precum și probleme de respirație și greață, potrivit Asociației Americane a Plămânilor (ALA).
COV pot afecta, de asemenea, sistemul nervos și alte organe, iar unii dintre acești compuși pot provoca cancer.
Produsele de curățare și dezinfectanții fuseseră deja enumerați de ALA ca surse de gaze în interior, însă cele mai recente descoperiri arată exact câți COV se pot afla în produsele obișnuite de curățare.
Ce spune studiul
În cadrul unui recent studiu, realizat de Environmental Working Group (EWG) și publicat în revista Chemosphere, au fost detectate sute de COV. Aflate în 28 de produse de curățenie și două odorizante de aer.
Cercetătorii au măsurat numărul, concentrațiile și factorii de emisie ai COV din cele 30 de produse într-o cameră de aer. Dintre aceste produse, 14 erau produse de curățare convenționale. Nouă erau identificate ca fiind „verzi” cu parfum și șapte erau etichetate „verzi” și fără parfum.
Au fost detectați 530 de compuși organici volatili unici în produse. Dintre aceștia, 193 au fost considerați periculoși, potrivit Departamentului pentru Controlul Substanțelor Toxice din California sau Agenției Europene pentru Produse Chimice.
Potrivit constatărilor, produsele de curățare convenționale aveau o concentrație mai mare, factori de emisie totală și un număr mai mare de COV decât produsele etichetate ca fiind „verzi”.
Produsele fără parfum s-au clasat, în general, cel mai bine.
„În general, această analiză sugerează că utilizarea produselor de curățare <<verzi>>, în special a celor fără parfum, poate reduce expunerea la emisiile de COV„, au explicat cercetătorii.
„Calitatea aerului din interior este de două până la cinci ori mai proastă decât a celui de afară”
Rezultatele acestui studiu sugerează că oamenii sunt expuși în mod regulat la COV în casele lor.
„Numeroase studii au stabilit o asociere clară între expunerea la COV și daunele pentru sănătate. In special pentru sistemul respirator”. Spune David Andrews, cercetător senior la EWG, a declarat pentru Yahoo Life, coautor al studiului.
Potrivit acestuia, sunt necesare mai multe cercetări pentru a afla ce COV sau ce combinație de COV provoacă cele mai multe daune.
„Calitatea aerului din interior este de două până la cinci ori mai proastă decât a aerului de afară„, a declarat pentru Yahoo Life Dr. Kara Wada, alergolog și imunolog la Ohio State University Wexner Medical Center.
Potrivit specialistei, este bine de știut că produsele ecologice care nu au parfum reduc expunerea la COV-uri, adăugând însă că este nevoie de mai multe cercetări înainte de a arunca toate produsele de curățenie convenționale în favoarea omologilor lor verzi (adesea mai scumpi).
Jamie Alan, profesor asociat de farmacologie și toxicologie la Michigan State University, a explicat pentru Yahoo Life că „atâta timp cât vă aflați într-o zonă ventilată, ar trebui să fiți în regulă. Dacă aveți probleme respiratorii, cum ar fi astm sau BPOC, atunci aș lua în considerare purtarea unei măști”.
Alternative: apă caldă și săpun, bicarbonat de sodiu sau oțet diluat
Dr. Kara Wada spune că deschiderea unei ferestre sau utilizarea unui ventilator pentru a crește ventilația poate ajuta, de asemenea, la eliminarea COV-urilor, iar dacă sunteți deosebit de îngrijorat, ea sugerează să vă curățați casa cu apă caldă și săpun, bicarbonat de sodiu sau o soluție diluată de oțet.