Cuișoarele. Ce afecțiuni tratează prin virtuțile lor terapeutice

Cuişoarele sunt condimentele care dau o aromă specială mâncărurilor, dar ele sunt excelente şi pentru a preveni şi trata numeroase afecţiuni.

Tratamente naturiste cu cuişoare. FOTO: Shutterstock

 

Cunoscute mai degrabă pentru aroma pe care o dau vinului fiert, cuişoarele au o sumedenie de virtuţi terapeutice, spun specialiştii.

Istoria acestor mirodenii se întinde pe parcursul a mii de ani, fiind cunoscut faptul că au întrebuinţare şi în practică medicală tradiţională. Studiile pe animale demonstrează o eficienţă terapeutică majoră.

Folosite în dieta zilnică, cuișoarele pot avea efecte pozitive asupra sănătății, pentru că sunt bogate în compuși cu activitate activa biologic. Cuișoarele au un conţinut ridicat în antioxidanţi naturali iar compuşii prezintă şi importante proprietăţi antibacteriene, antivirale şi antifungice, susţinând lupta sistemului imunitar împotriva infecţiilor.

Extractele de cuişoare, dar şi uleiurile esenţiale, întrucât prezintă concentraţii mai mari de compuşi bioactivi, prezintă un efect terapeutic major pentru gestionarea simptomelor în mai multe patologii des întâlnite.

Ce sunt cuişoarele?

Cuişoarele sunt condimente care se obţin din mugurii floriferi ai unui arbore exotic tropical cunoscut sub denumirea de Syzygium aromaticum.

”Arborele este cultivat îndeosebi în regiunile tropicale său ecuatoriale. Mugurii acestui arbore au formă unor cuişoare, de unde şi denumirea, şi se comercializează atât sub formă de pulbere, după măcinare, cât şi în formă brută. Arborele este originar din Insulele Moluce (Indonezia), motiv pentru care această ţară este şi principala producătoare de cuişoare. Este cunoscut faptul că aceste condimente au o aromă intensă, foarte des fiind folosite pentru a da o anumită savoare băuturilor calzi şi mâncărurilor gătite”, potrivit speciliștilor.

Beneficii are consumului de cuişoare

Consumul de cuişoare a fost asociat de-a lungul timpului cu o gamă variată de beneficii pentru sănătate.

Utilizarea lor drept condimente, cât şi în formă brută, nemăcinată, consumate ca atare, asigură un aport substanţial de compuşi fitochimici esenţiali, despre care se ştie că promovează starea de sănătate a organismului, sunt utili în gestionarea simptomelor anumitor boli şi ar putea chiar ajuta la prevenirea altora.

Eficiente pentru tratarea şi ameliorarea afecţiunilor respiratorii

Ceaiul din cuişoare este folosit în medicină tradiţională pentru a ameliora simptomele asociate afecţiunilor respiratorii, promovând expectoraţia şi tusea. Mai mult decât atât, o procedură care presupune inhalarea aromei şi aburului eliberat de ceaiul fierbinte de cuişoare pare a fi deosebit de eficientă pentru afecţiuni respiratorii cum ar fi tuse, astmă, bronșită și sinuzită. Asiaticii mestecă cuișoare pentru a trata durerile în gât și faringită. Aceste efecte s-ar datora faptului că au un conţinut ridicat în uleiuri volatile cu efect antibacterian.

Cuvinte cheie