Emisiunea „Business Philosophy” de la Canal 33, de astazi, 18 noiembrie, de la ora 18:00, îl va avea ca invitat special pe Nicolae Pârlog, jurnalist și biolog specializat în cercetarea păsărilor de pradă și a carnivorelor mari din România
În cadrul emisiunii care va fi moderată de Romeo Chiriac și Laurențiu Ciornei, biologul va vorbi despre următoarele subiecte:
1. Ce sunt păsările de pradă și de sunt ele importante pentru mediul ambiant și, de asemenea, pentru oameni. (ecologic, cultural, spiritual);
2. Care sunt problemele și dificultățile întâlnite de aceste specii. (reducerea locurilor de cuibărit și de hrănire, desecările, schimbările metodelor de a se face agricultură, pericolele reprezentate de stâlpii și liniile electrice, braconajul, folosirea în trecut a stricninei, folosirea biocidelor în agricultură, turismul iresponsabil etc);
3. Care a fost și este situația lor în România. (Când și de ce au fost luate primele măsuri de protejare legală a păsărilor de pradă din România și cine au fost oamenii cărora le revine acest merit);
4. Ce este șoimăritul, plus scurta sa istorie în lume;
5. Șoimăritul, o tradiție vânătorească cu implicații deosebit de importante pentru parcursul istoric al Țărilor Române;
6. Persistența șoimăritului în timp până în zilele noastre și renașterea fenomenului în România;
7. De ces este șoimăritul important nu doar pentru economia țării dar și pentru ornitologie ca știință, precum și pentru salvarea păsărilor de pradă;
8. De ce este important șoimăritul în Milieniul 3, atât în România, cât și în lume;
9. De ce se utilizează doar anumite specii de păsări răpitoare în șoimărit și care sunt acestea;
10. De ce este importantă legalizarea cât mai rapidă a șoimăritului în România;
Tot în cadrul emisiunii,
terapeuta Ileana Vlăduț va prezenta rubrica
”Alegeri Potrivite”, iar actorul Victor Yila va avea pastila
”Munca la negru”.